Review-ul zilei: L’Oreal Paris Infallible 24H Fresh Wear

L’Oreal Paris Infallible 24H Fresh Wear

Vom vorbi astăzi despre un fond de ten care deși are un preț foarte accesibil, poate fi ușor comparat cu fonduri de ten de la brand-uri mult mai cunoscute și care au un preț mult mai mare. Textura sa catifelată și mată se poate compara cu cea a fondului de ten Estée Lauder Double Wear, iar de-a lungul timpului a fost comparat și cu Luminous Silk de la Giorgio Armani sau cu fondurile de ten Dior Backstage.

Dacă ai un ten normal, gras, uscat, mixt, cu imperfecțiuni și îți dorești o acoperire medie spre mare, dar cu un aspect cât mai natural, atunci fondul de ten L’oreal Paris Infallible 24H Fresh Wear este soluția perfectă pentru tine.

Acesta este un fond de ten rezistent la transfer, care promite o acoperire naturală, lejeră, fără efect de mască, textura sa împiedicând încărcarea tenului cu produs. De asemenea, în descrierea produsului ne este precizat faptul că acesta are factor de protecție solară UV SPF 25, dar și  faptul că este rezistent la apă.

Fondul de ten vine în 30 de nuanțe, în România fiind disponibile doar o parte dintre acestea. Gama variată de culori te ajută să o găsești mult mai ușor pe cea potrivită tenului tău.

Având o textură lichidă, acesta se întinde ușor pe față, fără a lăsa urme. Pentru aplicarea sa, poți folosi atât beauty-blender-ul, cât și pensula, ambele variante te vor ajuta să obții un ten uniform, fără pete sau roșeață. Dacă dorești o rezistență mai mare, poți folosi puțină pudră translucidă. Sfatul meu este ca, dacă ai un ten mixt ori uscat, să nu folosești pudră pentru a nu crea un efect de ten încărcat. 

L’Oreal Paris Infallible promite o rezistență de 24 de ore. Cu siguranță sunt rare momentele în care o persoană poartă atât de mult un fond de ten pe față, motiv pentru care nu putem spune dacă acest lucru este adevărat, însă cu siguranță rezistă foarte bine pe toată perioada zilei, atât în anotimpul cald, cât și în anotimpul rece.

Avantaje și caracteristici

În cele ce urmează voi enumera câteva avantaje ale achiziționării acestui fond de ten minunat:

  • În primul rând, raportul calitate – preț este unul foarte bun, fiind asociat la textură și finish cu alte fonduri de ten care au prețul de 3 ori mai mare;
  • Are o acoperire medie spre mare, lăsând un finish uniform, fără pete;
  • Acoperă destul de bine coșurile, punctele negre și roșeața;
  • Este rezistent pe tot parcursul zilei, în perioada restricțiilor trecând și testul purtării măștilor de protecție;
  • Chiar și după ce este purtat ore bune pe parcursul zilei, acesta nu se simte pe față ca o mască, ci se simte ușor și deloc lipicios.

Concluzii și recomandări

Dacă ești în căutarea unui fond de ten de înaltă performanță și la un preț accesibil, ai găsit produsul perfect pentru tine. Întrunește toate trăsăturile unui fond de ten calitativ, rezistent, care nu oferă tenului un efect ca de mască, ci îl lasă cât mai natural și uniform, iar de la prima utilizare devine un „must have” în machiajul de zi cu zi. 

Recomandăm cu încredere acest fond de ten de care vă veți îndrăgosti cu siguranță !

    Lasă un comentariu

    Your email address will not be published.